Liderul trupei Florentin Milcof (nume de scenă Othello, “botezat” așa de poetul George Stanca în 1999, într-o seară, pe o terasă la mare, într-un turneu, alături de Mihai Godoroja si regretatul Iuliu Merca) a cântat în lungul şi în latul lumii, din Canada până în Coreea de Sud, cu oprire în Germania, Tunisia sau Elveţia. În România a orchestrat, compus şi interpretat pentru 12 albume ale unor artişti ca Iris, Felicia Filip, Blue Spirit, Claudiu Mirică, Direcţia 5, a cântat alături de Paula Seling, AG Weinberger, Laurenţiu Cazan, Ştefan Bănică jr şi alţii. A realizat emisiuni muzicale pentru Tele 7 ABC, Realitatea TV, Radio Romantic, Antena1. A fost distins cu premiul pentru cea mai bună orchestraţie - Iris Athenaeum în cadrul Galei Industriei Muzicale Româneşti.